Petrolul Ploiești – U Cluj 1-1, în prima etapă din Superliga | Penalty ratat de către Constantin Budescu și gol reușit de către jucătorul împrumutat de la FCSB!

Redactor:
Robert Vișan
Petrolul Ploiești - U Cluj 1-1, în prima etapă din Superliga | Penalty ratat de către Constantin Budescu și gol reușit de către jucătorul împrumutat de la FCSB!
Meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si FC Universitatea Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 16 iulie 2023. © FOTO:Cristi Dangeorge/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Petrolul Ploiești și U Cluj s-a disputat duminică seară, în cadrul primei etape a noului sezon din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Chipciu, în minutul 14, respectiv Musi, în minutul 29.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 14, după o fază de manual. Dan Nistor a executat perfect o lovitură liberă din marginea terenului, l-a găsit pe Alex Chipciu în fața careului de 16 metri, iar acesta din urmă a trimis direct în poarta gazdelor.

Petrolul Ploiești a egalat în minutul 29, prin Alexandru Musi, jucătorul împrumutat de la FCSB, care a marcat astfel primul său gol pentru „lupii galbeni”. Acesta a primit pe linia careului mic și a șutat din întoarcere direct în poartă.

În partea a doua a jocului, Petrolul a beneficiat de un penalty, după un henț în careu al lui Pițian, dar Budescu a executat slab, în dreapta portarului, astfel că Gorcea a apărat lovitura veteranului de la Ploiești.

FINAL: Petrolul Ploiești – U Cluj 1-1

Min. 90+9: Final de meci!

Min. 89: Schimbare la U Cluj: iese Stoica, intră Hofman.

Min. 80: Dublă schimbare la Petrolul: ies Garutti și Petrovic, intră Meijers și Dumitriu.

Min. 75: Schimbare la U Cluj: iese Bordeianu, intră Filip.

Min. 73: Dublă schimbare la Petrolul: ies Diomande și Musi, intră Seto și Rădulescu.

Min. 63: Dublă schimbare la U Cluj: ies Popadiuc și Pițian, intră Tescan și Miron.

Min 59: APĂRĂ GORCEA! Budescu șutează slab în dreapta portarului, iar acesta apără lovitura veteranului de la Petrolul.

Min. 58: După consultarea sistemului VAR, arbitrul acordă penalty pentru Petrolul Ploiești pentru un henț al lui Pițian.

Min. 46: S-a reluat partida!

Min. 45+3: Pauză la Ploiești!

Min. 32: Schimbare la Petrolul: iese Jefferson, intră Budescu.

Min. 29: GOOOL PETROLUL! Musi restabilește egalitatea și înscrie primul său gol în tricoul „lupilor galbeni”. Jucătorul împrumutat de la FCSB a primit pe linia careului mic și a șutat din întoarcere direct în poarta oaspeților.

Min. 14: GOOOL U CLUJ! Alex Chipciu deschide scorul la Ploiești! Dan Nistor execută perfect o lovitură liberă din marginea terenului, îl găsește pe Alex Chipciu în fața careului de 16 metri, iar acesta din urmă trimite direct în poarta gazdelor.

Min. 1: A început partida!

ECHIPELE DE START

PETROLUL: Zima – Doua, Papp, Garutti, Țicu (cpt.) – Jair, Jefferson, Diomande, Musi – Petrovic, Grozav
REZERVE: Eșanu – Dumitriu, Meijers, Seto, Rădulescu, Budescu, I. Cojocaru, I. Răducan, Mitrov
ANTRENOR: Florin Pîrvu

U CLUJ: Gorcea – Dimitrov, Pițian, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Bordeianu – Chipciu, Nistor, I. Stoica – Popadiuc
REZERVE: I. Chirilă – Oancea, Miron, Călugăr, Nagy, I. Filip, Hofman, Tescan, Perianu
ANTRENOR: Anton Petrea

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Marcel Bîrsan; A1: Vasile Marinescu; A2: Imre-Laszlo Bucsi;
Arbitru VAR: Marian Barbu; Asistent VAR: Lucian Rusandu

U Cluj abordează acest sezon cu un nou antrenor în persoana lui Toni Petrea, după ce acesta l-a înlocuit pe Ioan Ovidiu Sabău. De cealaltă parte, Petrolul Ploiești va fi pregătită în continuare de către Florin Pîrvu.

Ambele echipe vin după o pregătire de vară în care nu au reușit să obțină vreo victorie în partidele amicale disputate. Atât Petrolul Ploiești, cât și U Cluj au obținut câte trei înfrângeri și două egaluri în meciurile de verificare jucate în pauza competițională.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×